31 ianuarie 2014

La mulți ani!

Încă mai este ianuarie, e adevărat, ultima zi, dar încă putem spune că suntem la început de an.

Nu am făcut promisiuni, deși am nevoie de schimbări, de perseverență în schimbare.

Ne mai lucrând într-un mediu în care se vorbește zilnic și mult (ca între colege) românește, am hotărât să caut să citesc zilnic ceva în limba română. Pe lângă internet, voi căuta și câte o carte.

Zilele trecute am terminat o carte interesantă despre creștinii din China. Cartea a apărut la Editura Casa Cărții în Colecția Mărturii, este scrisă de  Fratele Yun şi Paul Hattaway, cu titlul Omul ceresc: remarcabila poveste a vieţii fratelui Yun din China.



De pe pagina editurii despre carte:

„Începând cu anul 1949, când a început persecuţia asupra creştinilor, bisericile au suferit din cauza multor atacuri. Astfel, până în anul 1958 guvernul a închis toate bisericile oficiale. Soţia şefului de stat Mao, pe nume Jiang Qing, le spunea vizitatorilor străini: „În China creştinismul a fost redus la secţiunea de istorie a muzeelor. Este mort şi îngropat.” 
În anii 1970, o delegaţie creştină care a venit în vizită din Statele Unite ale Americii a raportat că „în China nu a mai rămas nici măcar un creştin”. În anii 1970 biserica chineză a început să se deschidă asemenea unui boboc de trandafir, care a fost închis pentru multă vreme, şi să-şi arate din nou viaţa şi frumuseţea lumii întregi. În acea perioadă, un tânăr din partea de sud a provinciei Henan L-a întâlnit pe Domnul Isus Cristos şi şi-a dedicat viaţa Lui, urmându-L ca Domn şi Stăpân. Dumnezeu a pus stăpânire pe viaţa sa într-un mod remarcabil. 
Fratele Yun a văzut pe tot parcursul celor treizeci de ani de încercări harul lui Dumnezeu din plin în viaţa sa, revărsându-se ca o binecuvântare pentru mulţi. El este unul dintre liderii aleşi de Dumnezeu pentru această generaţie, un luptător puternic şi lucrător credincios. Lucrarea sa a fost urmată de multe semne şi minuni, demonstrând că este un apostol al credinţei. 
Mărturisesc că toate povestirile din această carte sunt adevărate. Am fost martorul multor evenimente descrise pe aceste pagini. Mă simt foarte onorat că sunt prietenul cel mai apropiat şi conlucrătorul fratelui Yun. El m-a respectat întotdeauna ca îndrumător spiritual şi pastor, respectul fiind reciproc. Când m-am căsătorit l-am rugat pe fratele Yun să conducă serviciul de căsătorie şi să ne dea binecuvântarea. 
Am citit această carte plin de recunoştinţă la adresa lui Dumnezeu şi o recomand în mod sincer ca o mărturie adevărată a lucrurilor măreţe făcute de Dumnezeu în biserica din China. 
Xu Yongze Preşedintele Asociaţiei liderilor bisericilor de casă Frăţia „Sinim” din China
Cartea mi-a împrumutat-t cineva care l-a auzit vorbind pe fratele Yun la Marșul învierii în timpul slujbei religioase din parc și a fost marcată de cele auzite.

Și eu am fost marcată de cele citite. Nu odată nu îmi venea să cred. Am mai citit cărți despre persecuția creștinilor dar ce este scris în această carte s-a petrecut nu demult, când eram copil, adolscentă, ba chiar acum câțva ani, după 2000. Chiar se întâmplă astfel de lucruri pe când noi trăim viața în liniște?
Pentru numele lui Isus suferă și mor astăzi mulți. Și încă nu s-a terminat... Familii despărțite, oameni bătuți, elecrocutați, batjocorâți, umiliți, zdrobiți, omorți pentru numele lui Isus. Nu este vorba despre biserica oficială din China. Doar putem înțelege asta căci și noi am trăit în comunism cândva.

Îmi plac întâmplările frumoase, unde pînă la urmă suferința aduce biruință. Dar am plâns, când am citit despre o femeie care a fost condamnată la ani grei de închisoare, copilul i-a fost luat și crescut de stat. Când mama și-a revăzut copilul adult, acesta i-a spus că nu vrea să audă despre Dumnezeu căci nici mama sa nu l-a iubit. Da, dacă mama sa-r fi lepădat de credință nu ar fi fost închisă și si-ar fi putut crește fiul. Ce grea decizie! Să-l iubești pe Isus mai mult decât pe propiul copil, să-ți pierzi copilul pentru El.... Și am citit despre creștine violate, sterilizate forțat, obligate să facă avort...
Ce fățarnici suntem! Unde sunt drepturile omului? Dreptul la familie, la a avea copii, da chiar doi, trei sau mai mulți? Noi suntem bine mersi departe de suferința celor ce ne sunt frați și surori în Cristos.

Mi-ar place să știu, că toate atrocitățile sunt doar trecut. Însă nu demult am citit un articol care nu lasă dubii, că și azi sunt persecutați creștinii în China. Poate sunt numiți sectanți sau știu eu cum... Oricum, Cuvântul lui Dumnezeu are putere și mulți se întorc la Dumnezeu. Dar să nu uităm, că avem același Tată in Ceruri, să ne amintim de cei ce suferă pentru credința în Mântutorul nostru, Isus Cristos.

24 decembrie 2013

așteptând

Cel Ce s-a nascut într-o iesle la Betleem azi este Rege al Regilor și Împăratul Împăraților.
Toată slava și cinste Mântuitorului!


21 august 2013

De luat în seamă...

Am citit un articol interesant, "Părinții paparazzi".
Ne place sa ne pozam copiii. Si sa aratam si altora ce frumoși, ce mari, ce destepți sunt.
Și totuși... ce bine e dacă putem trăi, zâmbi nu doar pentru pozele reușite, ci doar pentru bucuria momentului. Cred că cele mai frumoase clipe nu apucăm sa le fotografiem. Le păstrăm amintirea în suflet. Pozele doar ne pot ajuta să ne amintim... Oricum, bucuria și durera din suflet nu o poate înțelege nimeni.
Chiar nu m-am bucurat, când am văzut poze postate de alții despre mine, copil fiind și chiar menționând și numele meu, să mă vadă toată lumea... S-a pierdut intimitatea, genereția viitoare oare va mai știi ce a însemnat pentru noi acest cuvânt cândva?
Cred că și despre blogurile tip jurnal se poate spune asta. Oare cât din vița mea vreu să arăt lumii întregi?
Comunicarea prin imagini capătă tot mai mult teren. Oare ce efecte va avea această schimbare?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...